Ca să iert, ca să mă iert, pe mine sau pe alții, am nevoie de trăirea iertării, de emoția retrăirii clipelor grele, a clipelor de iertat.

Pe care să le las să treacă, prin fața mea, să plece înapoi, acolo unde le este locul, în trecut.

Pleacă emoțiile, le fac cu mâna, drum bun!

Mă studiez cu grijă și observ că nu toate sunt duse, au mai rămas câteva, cele mai grele.

Le iau frumos de mână și le arăt drumul: înapoi!

Iertarea se arată. Vine ca un torent și spală locul. Lasă totul curat, curat.

De ce sunt trist, și abătut?

De azi, amintirile vor veni din urmă, fără nervii din stomac, fără furie, fără atacuri, lovituri, ură, mânie, stres.

-Erau ale mele emoțiile acelea! Le-am pierdut!

Mă șterg la ochi.

Sunt mai ușor. Mai liber!

Mă ridic.